In ultima vreme ma simt din ce in ce mai deznadajduita si ma rog din ce in ce mai mult.
Ma rog mai mult si ma simt mai deznadajduita.
Ar trebui sa ma linisteasca faptul ca alti oameni sufera mai mult si sunt mai bolnavi...? Genul asta de compatimire nu are efectul asteptat (cel putin nu la mine). Dimpotriva.
Mai tare simt deznadejdea si tristetea cand stiu ca prea multi altii sufera si sunt necajiti si poarta amaraciunea in sufletul lor uneori chiar toata viata...
Din ce in ce mai des simt ca viata mea nu se mai numara in bucurii mari si bucurii mici...ci in kkt-uri mari si kkt-uri mici...si am ajuns sa am o bucurie mare cand se intampla un kkt mic. Si invers.
Scriind toate astea poate (parea) ca imi place sa imi plang de mila...
Ce e mai rau: sa iti pierzi speranta si credinta in Dumnezeu ... sau sa isi piarda Dumnezeu speranta si credinta ... in Tine ?
2 comments:
Un suflet nemarginit, cu miliarde de fete.. toti suntem Unul. Nu e nevoie sa-l cauti pe Dumneazeu inafara ta, esti plina de El, nici daca ai vrea sa fugi de El, nu ai reusi, pentru ca El nu cunoaste limita, cuprinde tot. Atunci cand iti asculti vocea din interior Il asculti de fapt cum iti sopteste, si cu cat e mai liniste, cu atat iti dai seama ca nu esti singura. Parafrazand personajul principal din "The Thin Red Line": nu vrei sa fii un carbune scos din Foc.. Sa ai o zi buna..
...poate ca un carbune scos din foc e de fapt un diamant...si trebuie sa ne calim in focul vietii asteia pentru a iesi diamante si a stralucii in viata cea vesnica...iti multumesc pentru gandul bun si iti trimit un zambet :)
Post a Comment