Visul unei seri de martie

Aseara am fost cu doua prietene la Sala Rapsodia, pe Lipscani, la spectacolul VIS.
E un spectacol de 'pantonina', sustinut in intregime de geniul maestrului Dan Puric.
N-am sa incerc sa povestesc cum este spectacolul, pentru ca nu se poate exprima in cuvinte (chiar, cum ai putea exprima in cuvinte un spectacol mut ???!!!). Si nici filmuletzele disponibile pe net nu pot reda cu fidelitate emotia pe care o transmite artistul si felul in care rezoneaza ea cu ceea ce e in interiorul fiecaruia dintre noi.
Dar vreau sa impartasec un lucru care mi s-a parut deosebit: in timpul spectacolului, la unul din pasaje, artistul era pe scena imbracat in pantaloni negrii, camasa alba si purta pe deasupra o vesta neagra. In spatele lui era o draperie neagra iar lumina reflectoarelor ii urmarea fiecare miscare. Poate ca a fost vorba doar de un efect vizual dar, cum statea el asa pe scena si isi visa rolul, in lumina puternica a reflectoarelor, manecile camasii lui de un alb-imaculat dadeau impresia de ....aripi. Prima reactie la gandul asta a fost ca mi se pare, ca e din cauza oboselii, a faptului ca stau in spatele salii sau a inclinatiei mele spre metaforizare. Si am pastrat gandul ascuns pentru mine.
Insa nu mica mi-a fost mirarea cand, dupa spectacol, in drum spre casa, cele doua prietene ale mele mi-au marturisit ca li s-a parut la un moment-dat ca au vazut o aura in jurul lui...