Nu stiu daca exista sindromul asta, dar eu cu siguranta l-am manifestat.
Am stiut intotdeauna ca rolul de Printzesa aflata la ananghie nu mi se potrivea. De mica am manifestat un comportament mai baietesc, spre disperarea mamei, care nu reusea sa ma incadreze in nicio rochitza imbulinata sau fustitza cu volane. Tot timpul am respins manifestarile de tandretze materna sau paterna gen pupicuri si imbratisari. Ca sa nu mai zic ca eram spaima baietilor de la scoala si niciunul nu avea curaj sa ma frece cu zapada iarna. Cu cei de la bloc obisnuiam sa ma bat parte-n parte. Cand ma gandesc cum obisnuiam sa ma imbrac si cum jurasem ura eterna tocurilor ma apuca duiosia.
Si cum printzesa nu am fost iar Balaur cu 7 Capete nu puteam sa fiu (caci rolul era deja luat), nu mi-a mai ramas decat sa joc pe Fat-Frumos. Si uite-asa, lundu-mi eu rolul (prea) in serios, mi-am ales intotdeauna parteneri pentru care m-am batut cu diversi balauri, in incercarea de a-mi face datoria de 'salvator': m-am batut cu balaurul alcoolului, cu cel al minciunii si ipocriziei, cu cel al preacurviei, cu cel al misoginismului, al arogantei si trufiei, al intunericului, al dependentei de o proasta imagine de sine, al nemultumirii si lipsei de respect fata de propriul corp, al frustrarilor, al superficialitatii, al plictiselii si blazarii, al neincrederii si sarcasmului...
Nu stiu daca am obosit sau daca pur si simplu mi-am dat seama ca fiecare trebuie sa lupte cu proprii balauri (sau cum ar zice englezul "inner demons") dar simt ca rolul asta nu ma mai prinde.
Ma fac Povestitor. :D
p.s. si acum trebuie sa gasesc pe cineva caruia sa ii placa sa i se spuna povesti...
No comments:
Post a Comment