Je m'en vais

Am fost sambata seara la o piesa absolut superba, la Teatrul Foarte Mic: Ma tot duc (Cu Oana Pelea si Mihai Gruia Sandu)

Imi pare rau ca nu am destul talent scriitoricesc ca sa pot reda emotiile traite si sper ca banala mea descriere de mai jos sa nu faca pe nimeni sa isi piarda interesul de a merge sa vada aceasta piesa :)

Eterna poveste: un el si o ea. O poveste de dragoste. Neimpartasita. El se tot pregateste sa plece. De ce ... ? Ei bine, motivul era mai mult decat evident. Il banuiti si voi, desigur. Dar, exact asa cum se intampla si in viata, cel care pleaca din cuplu invoca diferite motive.
De data asta era un motiv foarte bine intemeiat, aparent: nevoia de spatiu vital...sentimentul ca e sufocat... ca ii lipseste aerul. Ca si cum spatiul asta vital si aerul pe care il respiram fiecare dintre noi (atat in sensul propriu cat si figurat) ne-ar putea fi dat sau luat de cineva, cand de fapt tine doar de noi ... si numai de noi.
E oare atat de greu sa il privesti pe cel de langa tine in ochi, sa ii spui ca vrei sa pleci pentru ca simti ca nu il/o mai iubesti....sa il/o imbratisezi ...si apoi sa iti iei adio ? Da, se pare ca este greu. E mult mai ushor sa inventezi tot felul de motive si pretexte, e mult mai ushor sa incepi sa te comporti mizerabil cu persoana de langa tine doar pentru a transfera pe umerii ei povara despartirii ... Nu e de ajuns ca cel care e parasit oricum sufera. Trebuie sa si pastreze un gust amar, la sfarsit :(
Dar deja asta e povestire din piesa vietii mele si devin off-topic :)

Va recomand cu cea mai mare caldura sa mergeti sa vedeti Je m'en vais/Ma tot duc. Dar sa fiti pregatiti pentru o interventie pe cord deschis, in care pieptul iti este despicat delicat si inima iti este analizata pe toate partile, pentru ca apoi sa iti fie cu grija pusa la loc, si cusuta cu fir de matase. Raman urme. Garantat.