(Re)intoarcere

Pana de curand imi era greu sa intelg pilda Intoarcerii fiului risipitor. Asemeni fiului cel mare, nu puteam sa accept reactia de bucurie a tatalui la re-intoarcerea fiului cel mic risipitor. "Nu e corect!", mi-am spus adesea, "de ce e rasplatit cel care a gresit iar cel care a fost intotdeauna corect, cinstit si muncitor, nu primeste nici o rasplata deosebita ???!!!".

E drept ca m-am pozitionat intotdeauna pe pozitia fiului cel mare, si nu a tatalui. De aici si dificultatea de a intelege reactia lui. Insa, privind acum lucrurile din cealalta perspectiva, cea a tatalui, incep sa inteleg. Fiul cel mare nu a fost niciodata nedreptatit. A primit intotdeauna dragostea tatalui si s-a bucurat de partea sa de avere. La fel si fiul cel mic, doar ca el a ales sa isi petreaca viata risipind darul tatalui sau.

Se intampla ca fiecare dintre noi sa ne regasim uneori fie in rolul Tatalui, fie in cel al Fiilor.
Poate ca o persoana draga pleaca de la noi, dupa ce isi va fi cerut partea sa din dragostea, sperantele, visele si incerederea noastra, si alege sa le risipeasca in clipele de placere alaturi de alte persoane.

E posibil ca acea persoana, asemeni fiului risipitor, sa isi dea seama totusi de greseala si sa se (re)intoarca la un moment dat. Moment in care putem fie juca rolul tatalui iubitor si iertator, bucuros ca cel pierdut a fost re-gasit, fie putem juca rolul fiului mai mare, suparat si ranit in mandria sa.

La fel de posibil e ca acea (re)intoarcere sa fie doar formala, iar fiul risipitor sa vina sub masca pocaintei pentru a cere o alta parte din dragostea si increderea noastra doar pentru a avea cu ce sa plateasca alte clipe efemere de placere. Alte si alte.

Si iar putem alege dragostea si increderea...sau mandria.