Joc

Copilul rade:"Intelepciunea si iubirea mea e jocul!"
Tanarul canta:"Jocul si intelepciunea mea-i iubirea!"
Batranul tace:"Iubirea si jocul meu e-ntelepciunea!"

De multe ori ma regasesc in cele trei ipostaze: copil, tanar si batran. Sau, cum ar mai spune un specialist in analiza tranzactionala, joc pe rand rolul de Copil, pe cel de Adult si pe cel de Parinte.

Poate si pentru ca sunt primul nascut din familie si am un frate mai mic, am jucat cel mai adesea rolurile de Adult sau de Parinte.

Insa am uitat prea devreme cum e sa fii Copil. Am uitat cum e sa te alinti si sa te rasfeti. Am uitat cum e sa visezi cu ochii deschisi si sa iti permiti sa faci lucruri nebunesti.

Faptul ca parintii mei (ca orice parinti, de altfel) ma percep (inca...dar asta va dura probabil toata viata) ca pe un Copil, ma inversuneaza si mai tare in rolul meu de Adult - Parinte.
Realizez acum si de unde vine sensibilitatea mea la critica: pentru ca sunt atat de pornita in a juca perfect rolul de Adult - Parinte, refuz sa admit ca sunt totusi si Copil....un copil care poate uneori greseste si are nevoie de indrumarea unui alt Adult - Parinte.

Privind lucrurile din perspectiva asta tri-dimensionala, imi dau seama ca si cei cu care relationez joaca aceleasi roluri, doar ca fiecare isi alege (mai mult sau mai putin constient) rolul preferat. Acest lucru ma ajuta sa ii inteleg mai bine pe ceilalti si sper ca pe viitor sa nu ma mai simt ofensata cand o persoana draga ma trateaza ca pe un copil. Poate ca si acea persoana e de fapt un Copil care a uitat de el insusi si s-a prins in rolul Adultului - Parintelui.

Copilul din mine se manifesta mai ales atunci cand sunt indragostita. Atunci alintul ia diverse forme: sunt lebada, pisica, printesa, floare de lotus, raza de soare...

Mi-e dor de copilul din mine....mi-e dor sa fiu indragostita si alintata...