Lilith si litera Şin

În cea de-a opta zi Dumnezeu a creat literele ebraice pentru a se putea păstra istoria, profeţiile, poezia şi mai ales poveştile noastre.
Fiecare literă era făcută din sticlă. Precum o prismă, fiecare reflecta toate culorile universului. Dumnezeu nu se putea decide cine ar trebui să ţină aceste comori care vor păstra pentru eternitate învăţăturile evreilor. Şi Dumnezeu se tot gândi; apoi, în cea de-a optsprezecea zi, se hotărî.
„Lilit,” spuse Cel Sfânt, adresându-se primei femei, „pentru că tu înţelegi importanţa învăţatului, nu doar pentru tine, ci pentru toţi oamenii, te pun pe tine să ai grijă de primul set de litere ebraice.”
„Sunt onorată,” spuse aceasta. „Ştiu un loc tocmai bun în care să le ţin.” Atunci Lilit îl conduse pe Dumnezeu într-o parte foarte împădurită a Grădinii Edenului. „Aici,” spuse arătând către o imensă stâncă nivelată care se ridica de la pământ, fiind protejată de o terasă suspendată. Acolo se găseau nenumărate plante de viţă de vie, păsări şi fluturaşi. O cascadă îşi aduna apa într-un bazin unde se găseau peşti de toate culorile.
„Da,” spuse Dumnezeu, „acesta este un loc bun.” Cel Sfânt i-a înmânat litera Alef lui Lilit. Aceasta s-a dus la lumina soarelui şi a ţinut litera deasupra capului, pentru a se lumina şi a admira sticla fină şi rezistentă. Duse litera alef la obraz, o mirosi, o sărută chiar.
„Litera Bet,” spuse Dumnezeu şi Lilit puse cu grijă litera Alef pe stâncă pentru a o putea primi pe Bet. Una câte una, Dumnezeu denumea literele; la fel, Lilit le accepta şi le admira. Când mai avea doar câteva de întins, Cel Sfânt se opri. „Aceasta,” spuse Dumnezeu, „se cheamă şin. Vezi ce rotunjime perfectă are? Cred că este perfectă, cea mai frumoasă dintre toate literele.”
Se întâmplă că exact în momentul în care Lilit acceptă litera şin, se auzi plânsetul unui copil în apropiere. Nu era un plânset sfâşietor, nici de durere, nici de teamă. Spunea doar „Sunt singur, vino şi ţine-mă în braţe.”
Lilit se gândi la copil doar o fracţiune de secundă, suficient însă pentru a scăpa litera pe care Dumnezeu o decretase ca fiind perfectă.
Nici Dumnezeu, nici Lilit nu vorbi în timp ce Şin căzu de pe stâncă, spărgându-se cu un sunet mai puternic decât cântecul păsărilor, decât cascada, decât zumzetul insectelor şi decât vuietul plăcut al vântului printre viţa de vie.
„Iartă-mă,” spuse Lilit. Dumnezeu se pregătea să o ierte pentru că spărsese cea mai frumoasă literă, când Lilit continuă, „trebuie să am grijă de copil.”
Dumnezeu nu spuse nimic în timp ce Lilit se îndepărta. „Când mă voi întoarce,” adăugă Lilit, „voi repara litera Şin.”
Această remarcă i se păru foarte stranie lui Dumnezeu. Deşi lumea nu avea decât optsprezece zile, Cel Sfânt nu se aştepta ca cineva să repare lucrurile. Dumnezeu a făcut lucrurile şi oamenii aveau grijă de ele – sau nu, însă nimeni nu avea să le repare, nici om, nici Dumnezeu.
Dumnezeu se mai gândea încă la această ciudăţenie când s-a întors Lilit. Ridică bucăţile de sticlă şi le aranjă în forma pe care o numim Şin. „Lucrarea ta se reflectă în această nouă formă,” spuse Lilit, „dar reflectă de asemenea umanitatea,” aşa cum fiecare persoană este o reflectare a Divinului.”
„Cum să folosim litera Şin?” întrebă Dumnezeu, încântat de ceea ce tocmai spusese prima femeie.
„Ca prima literă a unui salut,” sugeră aceasta. Ne va aduce aminte de faptul că putem să îţi comunicăm ceea ce avem de spus.” Dumnezeu dădu din cap afirmativ. „De asemenea,” fie ca acelaşi cuvânt să semnifice pace, pentru că fiecare dintre noi poate aduce pacea – indiferent dacă pacea este întreruptă de un copil care plânge, o neînţelegere între prieteni sau chiar între popoare. Cuvântul acesta ne va aduce aminte de faptul că lucrurile făcute bucăţi pot fi reparate.”
Din nou, Dumnezeu fu de acord cu Lilit, dar adăugă, „Fie ca Şin să fie şi prima literă a cuvântului ascultă.”
„Da,” spuse Lilit, trebuie să te ascultăm.”
„Iar eu îi voi asculta pe toţi cei care mă caută,” spuse Dumnezeu.

Şi aşa a fost. Şi aşa va fi mereu.

- sursa: http://edikup.wordpress.com/iudaism-101/lilit/